Baby-blues

În ultimii ani, odată cu creșterea numărului surselor de informare – nu știm dacă și în sens calitativ –, tot mai multă lume vorbește despre depresia postpartum. Mamele mai tinere o fac cu îngrijorare, în vreme ce generațiile din urmă tratează acest subiect cu mult mai puțin afect și, de ce să nu o spunem, cu mai puțină responsabilitate.

Înainte de a vorbi despre depresia postpartum, chiar în sens cronologic, de la evenimentul nașterii pornind, vorbim despre baby-blues. Multe femei care au dat naștere pot să descrie cu ușurință câteva simptome care se dovedesc comune printre ele și care sunt trăite în zilele imediat următoare nașterii:

• Se simt obosite
• Nu pot să doarmă
• Izbucnesc în plans din orice
• Sunt îngrijorate cu privire la sănătatea bebelușului
• Sunt anxioase
• Au o iritabilitate crescută.

Aceste simptome dispar, de regulă, în primele două săptămâni de la naștere. Printre cauzele baby-blues-ului sunt considerate cele care țin de modificările hormonale care survin odată cu nașterea copilului, aspecte aflate în legătură cu mediul în care trăiește femeia ce tocmai a născut (are un soț, o familie sau este singură, beneficiază de ajutor sau nu, inclusiv financiar etc.), situația complet nouă în care se află mama, mai ales mama unui prim copil, oboseala resimțită ca urmare a faptului că este intens solicitată de sugar, dar și alți factori pot întregi acest tablou.

Starea de baby-blues nu e considerată patologică, periculoasă, însă ea poate evolua spre depresie postpartum.

Depresia postpartum se poate instala imediat după naștere sau mai târziu, după perioada de baby-blues, chiar și la luni de zile după naștere. Simptomele depresiei postnatale sunt:

• Tristețea
• Scăderea capacității de concentrare
• Plânsul
• Lipsa energiei
• Scăderea poftei de mâncare
• Mama nu poate dormi sau doarme foarte mult
• Agitația
• Dispoziția scăzută
• Gândirea autocritică excesivă

În unele cazuri se pot întâlni idei de sinucidere și/sau impulsul de a face rău copilului.

Spre deosebire de baby-blues care, în cele mai multe cazuri, trece de la sine, depresia postpartum necesită atenția noastră, atât a mamelor, dar mai ales a persoanelor care se află în preajma acestor mame.

Este o condiție medicală serioasă care merită să fie abordată cu tact, cu responsabilitate din partea membrilor familiei, prietenilor și tratată de medicul mamei aflată în această stare. Voi sublinia faptul că în depresia postpartum este necesar ca mama să fie văzută de un medic psihiatru, acesta fiind singurul care poate prescrie tratament medicamentos cu antidepresive. Psihologul și psihoterapeutul nu au astfel de competențe, cu excepția cazului în care terapeutul este și medic psihiatru.

Tratamentul depresiei se face prin psihoterapie și, în funcție de recomandarea medicului psihiatru, cu medicamentele prescrise de acesta.

Cum să înțelegem depresia postpartum

Depresia este întâlnită mai des în rândul femeilor, însă și bărbații pot trăi un episod depresiv sau pot avea o tulburare care să includă depresia. În mentalitatea colectivă a societății noastre, mult timp privată de informații care priveau viața psihică a ființei umane, depresia era o rușine, un tabu, ceva ce trebuia rezolvat în casă, în familie și, pe cât posibil, fără să afle cineva. Multe familii au avut destine dramatice tocmai din cauza imposibilității de a înțelege și a trata adecvat ceea ce se întâmpla cu unii dintre membrii acestora. Unii copii au rămas fără mame sau au trăit cu mame absente, au purtat și încă mai poartă în ei modele de deprivare pe care, fără voia lor, le vor duce mai departe. O mamă în depresie este o mamă care, temporar, se simte în imposibilitatea de a fi mamă.

Niciodată acest subiect nu va fi ușor de discutat, dezbătut și, iată, nici măcar de pus pe hârtie. Întotdeauna una dintre persoanele care citește rândurile scrise de noi ar putea fi în depresie. Vă îndemn pe toți și toate să aveți în minte această imagine ori de câte ori veți fi întrebat despre depresie sau veți intui că într-o descriere se află o persoană depresivă. Parafrazez cuvintele unei profesoare din facultate și spun:oricând, oricare dintre noi poate fi în depresie.

Să te afli în depresie înseamnă să te simți gol, înseamnă să simți că nu mai valorezi nimic, că nu mai ai un loc undeva, că nu mai reprezinți ceva pentru cineva, să simți că vrei să ieși pe undeva, pe oriunde, din această stare. Este, însă, foarte greu să lupți singur și mai ales să ceri ajutor. Cu cât depresia pune stăpânire pe noi, cu atât suntem mai puțin capabili să ne adresăm unei persoane care ne-ar putea ajuta.

Depresia nu e tristețe și atât, cum probabil ați auzit la părinții, bunicii, vecinii noștri mai în vârstă. Depresia nu trebuie să aibă neapărat o cauză concretă, în aici și acum, motiv pentru care întrebarea: „Dar ai tot ce și-ai dorit, ce motive ai să fii atât de trist/tristă?” este nu doar irelevantă, ci și culpabilizatoare. Sau, și mai grav: „Tocmai acum când ești mamă și ar trebui să fii fericită tu ești tristă și plângi?” Atunci când simțiți că aveți simptomele unei depresii, nu vă lăsați păcălite de astfel de întrebări care mai mult pun presiune pe dumenavoastră și vă întăresc sentimentul că ați fi vinovate că vă aflați în această stare, decât să vă fie de folos. Mergeți la un om în care aveți încredere, care poate asculta fără să vă judece, care NU se grăbește să vă dea sfaturi, care e acolo să simtă împreună cu dumneavoastră și împreună cu care să puteți apoi apela la un specialist.

Depresia nu se tratează prin discuții amicale. O depresie netratată lasă urme și, la distanță, în diverse împrejurări de viață mai mult sau mai puțin stresante, poate fi urmată de altă depresie. Fiți curajoase și bateți la ușa specialistului!

În cazul în care ați avut o depresie înainte de a fi însărcinată sau în timpul sarcinii și, după naștere, simțiți că ați putea avea simptomele despre care am vorbit mai sus, consultați un medic. Depresiile anterioare pot predispune la depresie postpartum. La fel și alte tulburări afective, spre exemplu tulburarea bipolară.

O mamă care vrea să facă totul singură, care nu acceptă ajutor de la nimeni, o mamă care vrea și e convinsă că poate să îngrijească singură un copil, o casă, poate avea și job și pe toate le poate face foarte bine, o mamă care nu își dă voie să simtă furie, care nu poate accepta că și ea, asemenea unui alt om, poate fi furioasă, o mamă a cărei familie nu poate fi empatică, nu poate să îi furnizeze sprijin, o mamă care nu se poate sprijini pe un model bun de mamă (propria sa mamă din mintea sa), iar acest fapt o face să trăiască maternitatea conflictual, o mamă care nu și-a dorit copilul născut – toate aceste situații pot fi și potențiale cauze ale depresiei, alături de cele biologice. Separarea de copil după naștere cauzată de o boală a copilului sau o boală a mamei, un copil născut cu o afecțiune congenitală, anxietate și stres în timpul sarcinii, infertilitatea anterioară sarcinii, nepotrivirea dintre temperamentul mamei și al copilului, de asemenea, sunt factori predispozanți care pot explica apariția depresiei postpartum.

Ce poate face mama în depresie

1. Vorbiți cu cineva despre ceea ce simțiți. Alegeți pe cineva în care aveți deplină încredere.

2. Cereți ajutor concret: cineva care să stea cu bebelușul câteva ore ca să vă puteți odihni, cineva care să facă menajul casei etc.

3. Alegeți-vă un timp al dumneavoastră și ieșiți din casă fără copil, faceți ceva ce vă face sau vă făcea plăcere (sport, masaj, film, concert etc.)

4. Mergeți la un psihiatru și la un psihoterapeut.

5. Refuzați să ascultați persoanele care vă acuză, direct sau indirect, voit sau fără voie. Se întâmplă adesea ca o depresie să fie „stimulată” de oameni care vă spun ce anume ar trebui să faceți (fie să alăptați, fie să nu mai alăptați, fie să legănați bebelușul, fie să nu îl legănați, fie să îl culcați singur, fie să îl țineți în permanență cu dumneavoastră). De câte ori vi se întâmplă acest lucru încercați să vă amintiți de instinctul matern și faceți apel la el.

6. Luați tratamentul prescris, exact așa cum vi l-a dat medicul. Orice nelămurire, dubiu, gând care vă frământă legat de depresie și de tratament discutați-le cu medicul psihiatru și cu psihoterapeutul dumneavoastră. Depresia are nevoie de tratament constant pe durata stabilită de psihiatru. Nu renunțați la tratament!

7. Pe cât de mult puteți, nu vă lăsați influențată de experiențele citite pe Internet. Construiți o relație terapeutică cu medicul/psihoterapeutul și bazați-vă pe ea!

Ce pot face prietenii, rudele, apropiații

1. Un om aflat în depresie are nevoie de cineva în care să poată avea încredere, iar această încredere nu are neapărat legătură cu bunele noastre intenții.

2. Nu judecați!

3. Sfaturile nu ajută, iar insistențele – în ciuda bunelor intenții, subliniez – fac mai mult rău.

4. Ascultați și iar ascultați!

5. Nu vă oferiți să îngrijiți copilul mamei în cauză, nu îi spuneți că nu face bine ce face sau cum ar fi mai bine. O mamă în depresie e o mamă care se culpabilizează că nu e o mamă suficient de bună. O veți împinge și mai adânc în depresie, întărind convingerea că ea chiar nu este o mamă bună.

6. Discutați cu familia în măsura în care credeți că ei nu cunosc de existența unei depresii, cu tact și fără a fi intruzivi.

7. Oferiți datele de contact ale unui specialist în cazul în care vi se cere sau sunteți persoana de încredere de care vorbeam.

8. Acolo unde există riscul real de a pune în pericol viața copilului sau propria viață (viața mamei), anunțați familia de urgență!

9. Nu în ultimul rând, fiți prudente: o astfel de situație poate să ne inducă multă panică nouă, celor din jur, putem trăi propriile fantasme despre pericolul în care se află copilul sau mama, putem exagera și, deci, putem lua decizii iraționale sub aparenta raționalitate.